Expoziţia Concurs de Arhitectură Românească din cadrul Bienalei de Arhitectură Bucureşti 2010 va fi vernisată la Baia-Mare vineri, 15 aprilie, la ora 17:00, la Colonia Pictorilor din strada Victoriei, numărul 21. Va fi expusă întreaga colecţie de proiecte înscrise la BAB 10, iar programul de vizitare va fi de marţi până duminică, de la ora 10:00 la 16:00.
„Anii de boom economic care au precedat criza financiară au prilejuit construcţia de arhitectură contemporană de calitate, iar această perioadă de educare şi evoluţie s-a reflectat şi în lucrările apărute în ultimii doi ani, în care se manifestă apetenţa publicului pentru arhitectura modernă” apreciază arh. Constantin Goagea, director al revistei Arhitectura şi co-organizator al Bienalei de Arhitectură.
Ediţia curentă a BAB10 a atras participarea a 215 proiecte, un număr record de lucrări, toate realizate în ultimii doi ani. În concurs au participat atât lucrări realizate de arhitecţi români în alte ţări, precum Elveţia, Italia, Austria sau Belgia, cât şi lucrări realizate de arhitecţi din afara ţării pentru beneficiari din România.
Dintre cele 215 lucrări înscrise, în urma preselecţiei au fost acceptate în concurs 171 de lucrări, în creştere cu peste 30% comparativ cu ediţia precedentă, în care au concurat 122 de proiecte. „În România criza a fost mai puţin agresivă decât în alte pieţe, cum a fost Spania de exemplu, ţară în care s-au închis poate cele mai multe birouri de arhitectură” subliniază arh. Constantin Goagea. În România construirea nu a fost oprită atât de abrut, iar arhitecţii care au continuat să lucreze au acordat mai mult timp perioadei de concepţie şi de execuţie. Chiar dacă încă nu se poate spune că au apărut soluţii de arhitectură pentru vremuri de criză, arhitecţii au supravieţuit ca profesie şi au înţeles responsabilitatea lor în folosirea inteligentă a resurselor.
În cadrul expoziţiei din Baia-Mare vor fi expuse toate lucrările înscrise în concurs. Catalogul BAB 10, care cuprinde, de asemenea, totalul lucrărilor înscrise în această ediţie, va putea fi achiziţionat la locul expoziţiei.
Câştigătorii Expoziţiei Concurs de Arhitectură Românească – BAB10:
- Secţiunea 1 – Arhitectură < 1000 mp: “Casa Dincă, Borşa, Maramureş”, Birou: Studio SKBD, Autori:Tiberiu Bucşa, Ioana Pagu, Adriana Diaconu, Kim Attila
- Secţiunea 2 – Arhitectură >1000 mp: “Academia de Media şi Design, Mina C. Genk, Belgia”, Birou: Bogdan & Van Broeck Architects bvba, Autori: Oana Bogdan & Leo Van Broeck, Colaboratori: Miguel Steel Lebrire, Aaron Sümeghy
- Secţiunea 3 – Urbanism şi amenajarea spaţiilor urbane:“PUG Berzeasca”, Birou: Capitel Proiect, arh. Marius Barbieri, soc. Simona Branişte, ing. Gabriela Pop, urb. Damian Alexandru, urb. Laura Năsui, arh. Irina Băncescu
- Secţiunea 4 – Arhitectură de interior, scenografie şi design de obiect: “Expoziţie pilot – colecţia armenilor transilvăneni”, Birou: Studio SKBD, Autori: Attila Kim, Tiberiu Bucşa, Adriana Diaconu, Elena Stoian, Ruxandra Berinde, Ana Botezatu
- Secţiunea 5 – Restaurarea monumentelor şi reabilitarea clădirilor: “Sediul administrativ al bisericii evanghelice Braşov, Piaţa Sfatului nr. 17”, Birou: Exhibit Arhitectura, Autori: Johannes Bertleff, Dragoş Oprea
- Secţiunea 6 – Publicaţii de arhitectură: “Ghiduri din zona Banat-Crişana”, Autor: Teodor Octavian Gheorghiu
- Medalia Preşedintelui Uniunii Arhitecţilor din România: “Restaurare Strada Berarului, Leuven, Belgia”, Birou: Bogdan & Van Broeck Architects bvba, Autori: Oana Bogdan & Leo Van Broeck, Colaboratori: Miguel Steel Lebre, Karel Burssens
Componenţa juriului Bienalei de Arhitectură Bucureşti 2010 a fost următoarea: Preşedintele juriului: arh. Nanne de Ru (Olanda), Membru internaţional în juriu: arh. Lukasz Zagala (Polonia), Comisar: arh. Mariana Celac – Uniunea Arhitecţilor din România, arh. Michael Buck (Cluj), arh. Cosmina Goagea (Bucureşti), arh. Beatrice Lucaci (Timişoara), arh. Adrian Soare (Bucureşti) şi arh. Mihai Ţucă (Sibiu).
Organizatorii şi partenerii ai Itinerării la Sibiu a BAB10:
Organizatori – Uniunea Arhitecţilor din România, Revista zeppelin,
Coorganizator – Ordinul Arhitecţilor filiala Nord-Vest,
Cu sprijinul – Ambasadei Olandei; Institutului Polonez; Muzeului Naţional de Artă Contemporană; Administraţiei Fondului Cultural Naţional, Uniunea Artiştilor Plastici-filiala Baia-Mare, Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia-Mare,
Partener – Roca,
Sponsori- Rockwool, Sika, Sto, Lindab, Karelia- Creativ- Invest, Berndorf Baderbau, Smart Floor, Tehnologic Grup.